joi, 9 decembrie 2010

Am iesit pentru o clipa din lumea mea si am pasit nesigura in realitate. M-a lovit din plin un roi de ganduri, ale mele, ale tale, ale altora si m-am pierdut…

Ma aflu intr-o lume in care ar trebui sa traiesc, dar din care evadez cat pot de des si pe perioade cat mai lungi…

Desi ninge, desi fulgii mici imbraca orasul rece si gri intr-o haina alba, pufoasa, nu-mi place acest loc.

Ma simt singura. Tu nu esti aici… Te-as aduce, dar nu stiu cum. Astept sa vii...

Si astept… astept… De ce nu vii? Sa ma strangi in brate si sa ma saruti, sa ma mangai pe par si sa ma alinti, cum numai tu sti. Sa-mi soptesti ca ma iubesti, si apoi s-o strigi atat de tare incat sa intorci trecatorii din drum, curiosi.

Da. Vreau asta. Si mai vreau ceva…

Vreau sa vorbesc… Sa-ti vorbesc…

Mais, tu n’est pas ici…

Ma intorc in lumea mea, unde ninge si sigur te voi gasi.

Ma voi preface intr-un fulg si voi ateriza pe buzele tale. Apoi, inainte sa ma topesc, voi redeveni om si te voi surprinde, aparand in fata ta. Totul e posibil aici…

Nu va mai exista „eu” sau „tu”, ci doar „noi”…

Ne vom juca in zapada, noi fiind singurele pete de culoare pe un cearsaf alb, moale, rece.

Acesta se va transforma, mai apoi, intr-o patura moale, aflata pe un pat, intr-o camera calda.

Ne vom saruta si vom vorbi… Vom rade si ne vom imbratisa…

Visez. Visam.

Dar momentan ma aflu tot in lumea asta ciudata, numita „realitate”, unde „eu” e atat de departe de „tu”, incat, in momentul asta, „noi” exista doar intr-un spatiu intangibil, chiar daca fiecare e constient de existenta lui.

Ma uit pe geam, la fulgii mici, rari, care par a fi rataciti si nehotarati, cum se sinucid in baltile de pe trotuare…

Pana si ei isi doresc sa se afle acum intr-o lume imaginara, unde totul e perfect.

Etichete: eu, iarna, noi, tu, zapada